Monday, July 18, 2011

Otopeni Air Show 2011

Sâmbătă, 16 iulie, am fost - pentru prima dată în viaţa mea - la un show aviatic. Motivul pentru care am întârziat atâta cu postarea este că am aşteptat să apară şi pe YouTube câte ceva despre eveniment (pentru că pozele mele n-au ieşit grozave, iar la capitolul filmat nu mă pricep... poate ar trebui să încerc şi asta într-o zi...). Ceea ce s-a întâmplat însă destul de greu, de unde se vede că amatorii de muzică să mişcă "mai cu talent" ca cei de zbor.

Am mai vrut eu şi în anii trecuţi să mă duc, dar o dată n-am aflat în timp util, a doua oară n-am avut cu cine... şi tot aşa. Anul ăsta am zis Basta! şi-am pus ceasul să sune. Programul arăta aşa, dar eu cu trezitul de dimi sunt praf în vacanţă. Mi-am închipuit însă că dacă plec pe la 9 - întrucât şi deoarece locuiesc la 10 minute de Băneasa şi spre Otopeni am linii directe - n-o să fie vreun lucru tare mare să ajung până la 10. Eroare! Circumstanţele nefavorabile şi RATB-ul şi-au făcut datoria fără a se dezminţi, astfel că abia pe la 11 îmi cumpăram, leşinată de sete, prima apă de la standurile amenajate pentru publicul cu gurile căscate după avioane. În fine, nu vă mai pierd vremea cu detalii, destul să spun că am învăţat lecţia, la anu' ştiu: plecat la program, cu maşina personală, încărcată cu păturici, umbreluţe, ape, eşarfe, pălării, ape, mâncări, aparat şi ape, şi când mi-o mai trece prin cap să mă las în baza RATB-ului, aşa să mă trăsnească Dumnezeu, că tot cu taxiul o să ajung acasă.

Deci nu pot depune mărturie decât pentru ce am văzut cu ochiu' meu, dar atâta a fost de frumos, de nici nu vă puteţi închipui! Mi-au rămas în minte cei patru Hawks şi Şoimul, m-a încântat peste măsură Svetlana Kapanina, la Iacării Acrobaţi m-am distrat pe cinste :)) Iar la exerciţiul tactic cu deturnare şi ostatici m-am uitat ca la film.

 Urme pe cer :)

 De departe...

 Otopeni Air Show 2011

 Aeroclubul României: formaţie 4 Extra Hawks of Romania







 Centrul de Încercări în Zbor Craiova: evoluţie IAR-99

 Şoimul :)


 Invitat special: 
Svetlana Kapanina, multiplă campioană mondială – acrobaţie aeriană

 Cu Svetlana am cele mai puţine poze şi mai slabe calitativ...
Nu reuşeam deloc să o fixez în obiectiv...
a fost o demonstraţie năucitoare!
  



 TAROM: evoluţie Boeing 737

 Incredibil zbor în cercuri strâmte, 
o performanţă aproape de nebănuit la o pasăre de dimensiunile astea...





 Eleganţă desăvârţită :)


 Iacării Acrobaţi: formaţie 3 Yak 52

 :)) M-am distrat ca copiii!











 Inima şi săgeata :)

 Exerciţiu tactic 2: Statul Major al Forţelor Aeriene, 
Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii

 Aducerea la sol a unei nave deturnate

 Escorta şi semnalele de avertizare






 "Inamicul la sol"




 Trupele de intervenţie






 Părăsirea perimetrului după încheierea misiunii


Din ce-am găsit pe YouTube, o puteţi vedea pe Svetlana Kapanina la Otopeni aici şi aici (cu lămuriri din off), dar şi în două clipuri "oficiale" care mi-au plăcut foarte mult :) - aici şi aici; Iacării Acrobaţi, aşa cum au zburat la Otopeni, sunt aici şi aici; incredibilul zbor al Boeingului îl aveţi foarte bine filmat aici; iar la sfârşit, misiunea de recuperare a navei deturnate - aici.

5 comments:

  1. Şi mai rău imi pare că n-am fost acolo!!!

    Aşteptam să scrii! Merci!

    ReplyDelete
  2. :))
    Nu mai ratăm! La anu' eşti invitata mea pe păturică!
    :))

    ReplyDelete
  3. Săr'na!!! E bine că ştii tu acu` ce ne trebuie, ca să fie tacâmul complet! :D :))

    ReplyDelete
  4. Ce fain :) Din ce am vazut (incidental) despre demonstratii de felul asta, o parte interesanta care nu se vede (duh!) e comunicarea dintre piloti :)

    ReplyDelete
  5. Pot numa' să-mi închipui :))

    ReplyDelete

Warning!
Default "post as google account"! Change it if you don't have one.

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (134) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (52) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)