Thursday, February 25, 2010

Zborul Ei spre Nisa (I)


Povestea I
(Din negura veacurilor)

Locuia într-o peşteră întunecoasă, cu pereţi reci pe care fiecare generaţie desenase, în momentele de linişte, siluete de oameni şi turme de animale. Numele ei era Cântec-în-Zbor. Nu ştia de ce o numiseră aşa, iar tatăl ei, Baboo-şeful-de-trib, zâmbea de fiecare dată când îl întreba, şi-i spunea că fusese dorinţa mamei. Aceasta se stinsese la scurt timp după ce o adusese pe lume, iar gurile rele ale tribului şopteau că fusese vrăjitoare. Că făcea lucruri pe care nimeni din jurul ei nu le putea pricepe şi că ştia, uitându-se în ochii cuiva, să-i spună cu precizie ce fusese într-o altă viaţă şi ce avea să-l aştepte a doua zi. Fata nu-şi amintea lucrurile astea despre ea, însă, deşi nu o văzuse niciodată aievea, îi ştia parfumul, îi cunoştea chipul şi îi simţea mângâierile. Din vis.

În fiecare noapte visa acelaşi lucru: trăia într-un alt timp al Pământului, într-un loc ciudat din care lipseau pădurile pe care le iubea atât de mult; drumurile erau largi şi drepte, făcute parcă din cărbune, iar oamenii locuiau în peşteri ciudate, puse una peste alta, cu găuri mari în pereţi, prin care, însă, nu intra frigul… Dintr-o astfel de încăpere, Cântec-în-Zbor urmărea în fiecare zi cum se ridică spre cer păsări uriaşe de metal (aveau un nume ciudat, nu şi-l mai amintea), a căror mişcare maiestuoasă o fascina, căci i se părea că o înţelege mai bine decât orice altă taină de pe lumea asta. Îşi închipuia cum ar fi să se afle în pântecul păsării şi cum şi-ar lua, deodată cu ea, zborul.

Iar înăuntrul păsării-de-metal, îşi imagină cum ar fi dacă şi-ar regăsi pădurea: verde, caldă şi primitoare; cu păsările ei micuţe care îi umpleau auzul când cântau; cu iarba moale pe care sufletul poate să ţi se odihnească aşezat în genunchi, pe care te poţi rostogoli precum puii de lup cei îmblânziţi de Baboo-şeful-de-trib; cu liane lungi care te poartă din copac în copac dacă ai chef şi voie de-o plimbare, sau cu plase mari întinse de la unul la altul, agăţate ca hamacele, dacă vrei să te opreşti; de unde să priveşti în afară şi să vezi cerul aproape... aproape, atât de aproape, încât să-l atingi cu mâna. Şi lucrul cel mai important dintre toate, era că se simţea acasă atunci când zbura… Acum îşi pricepea numele. Putea să se trezească acum...
[va urma]

Dacă doriţi să călătoriţi frumos, recomandăm Paravion, iar dacă doriţi să participaţi la concursul la care tocmai m-am înscris acum, citiţi aici.
Mulţumim Flybaboo pentru pentru sponsorizare.

Succes tuturor!
:)

Zborul Ei spre Nisa (II)


Povestea II
(Primul zbor)
S-a trezit brusc din visul cu lumi preistorice şi păduri fără sfârşit, zâmbind la amintirea lui Baboo-şeful-de-trib şi a puilor de lup. O cunoştea pe Cântec-în-Zbor… o visa deseori, îi ştia fiecare gând ascuns, fiecare spaimă, orice bucurie. Fusese – probabil – ea. Demult, într-o altă viaţă, cum îi spusese baba Lina când, împotriva voinţei ei, îi citise în palmă.
Iulia îşi scutură fruntea şi reveni la realitate: în dimineaţa asta va zbura pentru prima dată…
Călătoria a început frumos, cu un taximetrist de la FlyT care i-a urat "Cer albastru!" (aşa îi spusese lui un pilot că ar fi urarea tradiţională între "specialişti"). Aşteptarea în aeroport i-a părut mai scurtă decât anticipase, pentru că avea la ea ceva de citit… „N-ar fi bună o soluţie pentru lungul timp petrecut în aeroport înainte de zbor?” gândi. Dar odată urcată în avion, şi-a căutat repede loc la geam, ascultând instrucţiunile şi prinzându-şi cu înfrigurare centura. Iar după o domoală "preumblare" pe pistă, aparatul a atins în câteva secunde o viteză incredibilă şi s-a desprins uşor de sol: fetei i-a fugit pământul de sub picioare şi inima ei şi-a suspendat bătăile. Apoi, lunecând încet, pasărea s-a răsucit elegant în aer şi ea a avut, aproape palpabil, sentimentul că lumea se făcuse concavă, întorcându-se spre ea, să-şi ia rămas bun. Şi totul a început să-şi preschimbe înfăţişarea, micşorându-se.
„Norii sunt altfel văzuţi dinspre cer…” îşi spuse. La un moment dat zăceau imobili, ţintuiţi pe faţa pământului, iar soarele părea şi el altul, uriaş, mult mai strălucitor deasupra frunţii. Pe măsură ce se ridica spre cer, spaţiul atât de familiar al lumii ei se transforma, reducându-se la esenţe - pe care până atunci doar le bănuise, închipuindu-şi-le în vis: sclipiri de case cu acoperişuri lucitoare, şerpuiri uriaşe de ape, cu vase plutinde ca cioturi în derivă. Totul se învăluia uneori într-o pâclă alburie, translucidă, în care din timp în timp se topeau munţii cei împăduriţi care, văzuţi de sus, păreau o cuvertură aruncată dezordonat peste lume. Din loc în loc, se iveau grupuri de case, ca nişte inimi asimetrice, felurite, care însă pulsau identic, ritmic, şi cărora le percepea bătăile regulate urcând până la ea.
Apoi, dintr-odată, privirii sale i s-a deschis, dăruindu-i-se, o mare: albastră-albastră, uriaşă ca cerul din care tocmai venise, cu fâşii enorme de uscat decupat în întinderea ei, şi cu săgeţi albe şi iuţi de şalupe. De nicăieri, într-o străfulgerare, fata a avut revelaţia relativităţii: de când era în avionul acela, lumea se răsucise şi se transformase ca ieşită dintr-un cocon, tot ce ştia mare se făcuse minuscul, cerul cel de departe-i dăduse voie să-l atingă cu fruntea, iar timpul îşi rupsese eternul ritm, pentru că până ajunsese la destinaţie, inima ei nu bătuse decât o uriaşă unică dată! Până şi ea era alta: Cântec-în-Zbor adormi pentru prima dată în Ţara Iubirii, pe Coasta de Azur.
[va urma]

Dacă doriţi să călătoriţi frumos, recomandăm Paravion, iar dacă doriţi să participaţi la concursul la care tocmai m-am înscris acum, citiţi aici.
Mulţumim Flybaboo pentru pentru sponsorizare.

Zborul Ei spre Nisa (III)


Povestea III
(Călătorie din viitor)
Se trezi râzând. Se visase la Nisa, în timpuri trecute, când oamenii încă mai locuiau în corpuri cu pereţi opaci şi încă mai credeau că pot salva planeta fără s-o iubească (doar de frică, adică). De fiecare dată când se trezea, i se părea, nelămurit, că ar trebui să o cheme Iulia (dar nu ştia de ce), că un taximetrist de la FlyT îi urase odată ceva (dar nu mai ştia ce anume), că undeva, cineva care se chema „mamă” ştiuse înainte ca ea să se nască despre faptul că zborul va fi viaţa ei…
Sara crescuse fascinată de maşinile zburătoare. Le privea ore în şir, le visa, le studia. Devenise „responsabil cu testarea condiţiilor de zbor” şi tot ce însemna inovaţie şi performanţă ajungea întâi de toate la ea, pentru o verificare şi o aprobare. Îi plăcea să-şi închipuie ce şi-ar dori fiecare client, cum s-ar simţi cel mai bine. Era fericită şi împlinită, îşi iubea meseria, îşi petrecea jumătate din timpul zilelor ei în aer, iar viaţa-i era ca un cântec în zbor. Ceva lipsea însă… Iar fata ştia exact ce anume. Pentru că în visele ei, zborul nu era tehnologie, ci magie! Oamenii se prea obişnuiseră să zboare care-ncotro, pentru cele mai neînsemnate treburi, de câteva ori pe zi şi pe distanţe uriaşe adunate împreună, aşa de firesc precum altădată mergeau cu ciudăţeniile alea de aparate care aveau discuri rotitoare sub ele. Nu mai vedeau miraculosul ridicării de la pământ şi nici nu mai simţeau fiorul înălţării aripii lângă aripa de pasăre. Deveniseră zburătoare obosite, blazate, apatice… Iar Sarei îi era dor de mirajul primului zbor, acela pe care îl simţea, ascuns adânc în subconştientul fiecărui om pe care îl întâlnea… Lor nu părea să le lipsească această senzaţie, dar ea ştia că va veni o zi când va putea să-i înveţe ceea ce visele ei, care o făceau să se trezească râzând, o învăţaseră.
Şi într-o zi, se întâmplă: avionul acesta i se păru o invenţie excepţională din primul moment. Spunea în mapa de prezentare că poate împlini orice dorinţă a călătorului, iar Sara ştia că avea să o ducă acolo, în vremurile când ea doar îşi închipuia cum o fi să zboare. Se întinse uşor în şezlongul de la bord şi se conectă la reţeaua centrală. Aparatul avea pereţi transparenţi, iar fuga printre nori deveni cel mai aproape lucru de contopirea cu natura brută şi dezlănţuită pe care îl încercase. Poate doar în visele ei venite din preistorie să se mai fi simţit aşa legată de lumea în care se născuse, conectată prin fire nevăzute şi inimaginabil de puternice ale inimii ei, pe care nici măcar nu ştiuse că le are. Pe lângă asta, avionul era conceput astfel ca cei care călătoreau să beneficieze de o conexiune neurologică la sistemul de pilotaj. Oameni obişnuiţi deveneau şoimi ai aerului, una cu nava pe care o stăpâneau, maeştri magnifici ai aerului, ce urmau a călători oriunde mintea lor putea concepe spaţiu, şi timp, şi viteză... Sara închise ochii, respiră adânc, şi-şi dori să uite vremurile astea în care oamenii cred că zborul e o îndeletnicire banală; să le uite nepăsarea cu care privesc norii; să le redescopere inocenţa primei înălţări, şi adrenalina primului picaj, şi chiotul primei răsuciri de aripă. Ştia unde le va găsi toate. Şi zâmbi...
Epilog
Deschise încet ochii, gâdilată jucăuş de o rază de soare. Locuia într-o peşteră întunecoasă, cu pereţi reci pe care fiecare generaţie desenase, în momentele de linişte, siluete de oameni şi turme de animale. Numele ei era Cântec-în-Zbor. Nu ştia de ce o numiseră aşa, iar tatăl ei, Baboo-şeful-de-trib, zâmbi din nou când îl întrebă. „Uite, îi spuse el, ţi-am adus tovarăşi de joacă.” În cojocul lui scânceau doi pui de lup. „Fly şi Nisa o să le spun, râse veselă fata. Mulţumesc, Baboo.”
[sfârşit]
Dacă doriţi să călătoriţi frumos, recomandăm Paravion, iar dacă doriţi să participaţi la concursul la care tocmai m-am înscris acum, citiţi aici.
Mulţumim Flybaboo pentru pentru sponsorizare.

P.S. Nu am câştigat concursul, găsiţi aici rezultatele :)
P.P.S. Nisa rămâne pe listă :))

Sunday, February 14, 2010

Avatar


Am văzut, în sfârşit, celebrul Avatar. Îmi place să amân cât mai mult momentul în care văd peliculele sau citesc cărţile care isterizează lumea. Mă enervează (aproape) sistematic modele şi must do-urile, prin urmare aştept să se stingă măcar o ţâră ecourile şi apoi văd şi eu ce era de văzut.

Vă recomand să vedeţi filmul, cu dragă inimă. Este impresionant şi inteligent. Se adresează tuturor simţurilor şi "bun-simţurilor" privitorului, provocându-l permanent. Sigur, puteţi să fiţi pregătiţi pentru o poveste clasică, cea extrem de cunoscută şi exploatată - a intrusului care pătrunde într-o lume ciudată, aparent inferioară celei din care vine el, funcţionând pe baza unor principii simple şi sănătoase la care rasa lui "civilizată" pare să fi renunţat definitiv. Iar lumea aceasta, mai puternic legată de locul din care îşi trage seva, îl cucereşte definitiv pe erou, aducându-i aminte ce înseamnă dreptatea, curajul, frumuseţea şi iubirea. Nu vreau să banalizez, dar dacă aţi văzut fie şi numai zece filme americane, ştiţi exact despre ce vorbesc.

Valoarea peliculei stă în alte lucruri, cel puţin aşa cum le-am văzut eu. Lumea creată pe ecran este absolut impresionantă, imaginile îţi taie respiraţia (recomand 3D-ul), fineţea detaliului este năucitoare, verosimilitatea aproape perfectă - am folosit "aproape" din cauza predictibilităţii... au fost momente când m-am simţit co-writer :)) Pe lângă toate astea, nu am văzut deloc motivul deprimărilor care au fost ulterior acuzate în masă. Americanii ar fi trebuit să se deprime după ce au distrus toată civilizaţia băştinaşă, nu acum, dacă e să spunem lucrurilor pe nume. Chiar am avut de câteva ori impresia că filmul e o ecranizare mascată a felului în care au fost distruşi amerindienii...

E adevărat, e puţin ciudat să stai pe un scaun de cinema şi să-ţi deteşti propria rasă (da, noi suntem băieţii răi), dar mi se pare că demonstraţia anti-război şi pro-natură a lui Cameron este cu atât mai convingătoare. Spune câteva lucruri dureroase despre ce am devenit noi, dar n-am văzut lucruri neadevărate pe ecran: aşa suntem - violenţi şi demni de milă. Iar pentru mine a fost reconfortant gândul că undeva, poate, există un loc mai bun decât cel pe care îl populăm noi. Pe acesta din urmă, real, n-ar trebui să încetăm niciodată să încercăm a-l face mai bun; pe celălalt, ideal şi imaginar, ar trebui să-l căutăm în noi. Nu cred că-l vom găsi în altă parte.




P.S. Dacă nu mă credeţi pe mine, puteţi să-l credeţi pe Roger Ebert, cu care de obicei nu mă potrivesc la judecăţi :) De data asta ne-am nimerit :))

P.P.S. Dacă vreţi să vă descoperiţi latura Na'vi, aşa cum am făcut şi eu mai sus, puteţi încerca aici. Trebuie să vă scotociţi doar printre poze.

O mie de ani pace vă doresc :)

Friday, February 12, 2010

Tatălui meu, cu dragoste


Tata a împlinit azi 59 de ani. N-am reuşit să ajung la Galaţi, să-l văd, pentru că agitaţia vieţii mele de aici nu-mi mai permite să mă mişc aşa uşor până acolo... Ştiu, tot scuze :)
Dar pe vremea asta, nici el nu ar vrea să mă ştie pe drum :)

Am recuperat un post mai vechi pe care l-am scris în 2007, de ziua lui. Lucrurile nu s-au schimbat mai deloc, aşa că îl adaug aici. Vreau să-i urez toată sănătatea din lume, bucurii şi linişte. Şi să mănânce o sută de ani din pensia care a început, pentru el, anul acesta :)

Pentru cine nu ştie, tatăl meu este unul dintre acei oameni a căror prezenţă în viaţa mea mă determină să afirm, cu mâna pe suflet, că sunt un om norocos. Cu adevărat norocos. Şi că oricâte rele îmi vor fi fost sau îmi vor fi sortite, toate sunt pentru că nu poţi să ai mai mult noroc decât ai deja. Tatăl meu este bărbatul care o iubeşte enorm pe mama. Este omul care şi-a dorit foarte mult să aibă măcar un băiat, dar care după ce a avut două fete a ajuns la definitiva şi irevocabila concluzie că oricum nu mai are nimeni fete ca ale lui şi că nici nu prea există mulţi băieţi care să le merite. Tatăl meu este cel care mi-a citit, copilă fiind eu şi neştiutoare de carte, "Povestea lui Harap-Alb" a lui Creangă. Este omul care a ştiut şi când să-mi şteargă lacrimile, şi când să mă altoiască, şi când să râdă cu mine, şi când să plângă de mila sau de dorul meu. Tatăl meu este omul care m-a învăţat ce înseamnă stabilitatea, pentru că nu l-am simţit niciodată plecând, ce înseamnă încrederea, pentru că rareori m-am simţit înşelată. M-a învăţat ce înseamnă cuvântul de onoare şi ce înseamnă determinarea, pentru că nu-mi aduc aminte vreodată să-l fi văzut pe tata renunţând înainte să-şi împlinească zisa. Şi, mai presus de toate, poate, tata mi-a dat puterea să fiu independentă şi să-mi aşez viaţa aşa cum îmi doresc, fără să-mi ceară vreodată socoteală pentru că nu i-am respectat planurile şi nu m-am oprit acolo unde vedea el pentru mine adăpost şi capăt de drum. Pentru că tatăl meu a primit întotdeauna cu fruntea sus toate loviturile pe care un copil egoist, nepăsător şi făcător-de-mii-de-greşeli ca mine i le-a dat din plin, în numele dreptului meu de a greşi. Am avut întotdeauna un sfat bun de la el, iertarea absolută şi fără ezitare în momentul în care nu l-am urmat, şi sprijin categoric şi necondiţionat în momentul în care alegerile mele au avut consecinţe mai grave decât crezusem eu.
Şi mi-ar plăcea să cred că n-a renunţat la nimic fundamental pentru noi. Şi că viaţa lui a fost, măcar în parte, aşa cum şi-a dorit el să fie.


Cât despre cadou... M-am tot întors pe toate feţele şi mi-am rearanjat în mii de feluri programul, şi m-am hotărât să plec la Galaţi la sfârşitul săptămânii. I-am zis mamei de plan şi am rugat-o să nu-i spună tatei, ca să fie surpriza completă...
Dar era mai mult decât evident că nu se poate ţine secret aşa o veste, pentru că sunt manevre de făcut, Kaufland-uri de golit, mâncăruri de gătit, că mâţa ceea de copilă şi-aşa ne-nvredniceşte rar cu prezenţa, cum Doamne iartă-mă, avem noi vreme de secrete??? Aşa că a ştiut tata de vizită în secunda doi, că în următoarea - trei - făcea ravagii în supermarket. (Dacă nu l-aţi văzut pe tata la cumpărături nu sunteţi NICIODATĂ pregătiţi pentru un potenţial sfârşit al umanităţii aşa cum o ştim azi.)
Aşa că... aleluia cadou, de n-am mai ştiut cum s-o dreg!
Atâta că în dimineaţa plecării mi-am dat seama că aş mai avea un as în mânecă: se anunţase vreme excelentă şi "Bividiul" numa' nu necheza în faţa blocului. Prin urmare, mi-am luat inima în dinţi şi i-am dăruit tatei, cadou de ziua lui, primul meu drum între Bucureşti şi Galaţi, singură la volanul maşinii mele. Pentru că iarna trecută, după ce mi-au luat Arosa, tata m-a adus la Bucureşti şi m-a lăsat cu ea în faţa blocului; a plecat sărmanul om cu ochii în lacrimi (de grija mea... de mila maşinii...), aşa că număr de Galaţi o fi având ea, dar ştie doar Bucureştiul. Şi poate Germania de unde vine...
Ca să nu mai lungesc povestea, trebuie de spus că se comportă i-re-pro-şa-bil la drum lung. Doar că a trebuit să-i cumpăr rovinieta, dar mi-a consumat numai un rezervor de benzină (cam 100 lei), a stat frumos liniştită la 50 în localitate (că doar luasem amendă înainte de a ieşi din Bucureşti pentru depăşirea vitezei legale ) şi a mers excelent cu 120 la drum întins. Mai bine chiar, bâzâie o ţâră la 140, dar am ţinut-o pe 150 suficient cât să ajungă duminică înapoi la Bucureşti în 3 ore şi un pic.

Tata a fost absolut încântat s-o vadă. I-am întregit bucuria de a mă vedea într-un fel pe care n-o să-l uite prea curând... Iar odată întoarsă acasă, am găsit în bagaje 200 de lei. Atâta calculase el că m-a costat pe mine toată afacerea. Şi calculase bine.

Tuesday, February 9, 2010

Vis cu pom înflorit

V-am zis despre visul cu chelie care "erea decât de rău". Şi m-am înarmat cu răbdare, curioasă a vedea ce se întâmplă... Recunosc, nu e timpul pierdut, dar până la urmă n-am păţit nicio ruşine.

Astăzi am înţeles de ce. V-am povestit cam în ce fel îmi aduc eu aminte visele, nu? Ei, cam în acelaşi mod, acum câteva ore mi-a căzut ochii pe fotografia de aici, moment în care, de nicăieri, mi-am amintit un alt vis. Senzaţia mea e că a fost mai demult, înainte de "chelie", dar n-aş băga mâna în foc că n-a fost chiar azi-noapte :). Problema e că acum sunt într-o mare dilemă despre "care pe care" între visele mele :))

Era iarnă (cel puţin aşa ştiam în vis) şi stăteam de vorbă cu părinţii mei (ciudat, pentru că nici nu locuim în acelaşi oraş), într-un loc pe care nu-l cunosc şi, deodată, apărut din senin, mi-a atras privirea un copac înflorit. M-am bucurat grozav (nota bene: şi în realitate păstrez în minte momentul când văd primul copac înflorit primăvara), apoi am văzut încă unul :)

Trecând la lucruri serioase >:)
(Una gri) Pomi a vedea înseamnă griji. Dar...

Înverzit sau înflorit, copacul înseamnă veselie şi bucurie. Când este reperul principal al visului, reprezintă propria fiinţă; dacă e înflorit, arată stare de sănătate bună, speranţă, optimism, încredere, mari aşteptări de la propria persoană, suflu nou în situaţia actuală, noutăţi, schimbări favorabile, imaginaţie, inspiraţie.

Copacul în vis indică stabilitate emoţională, armonie interioară. Înseamnă că ştii mai multe lucruri decât crezi şi trebuie doar să cauţi informaţia în sufletul tău. Reprezintă propria ta persoană şi modul în care te percepi, deci - înflorit - viguros, pregătit pentru a depăşi orice problemă şi îndrăgostit de viaţă. Copacul reprezintă inteligenţă, maturitate, înţelepciune.

Sau poate era doar neînchipuitul meu dor de primăvară :)


Monday, February 8, 2010

Life Story :)

Nu sunt un fan al reclamelor. Unele îmi plac grozav, altele îmi par stupide, dar nu sunt întotdeauna pe aceeaşi lungime de undă cu specialiştii în advertising.

Astăzi am primit pe Twitter primul spot publicitar pe care Google şi l-a făcut vreodată.
Recunosc, am fost complet nepregătită pentru asta:





Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre relaţia dintre Google şi advertising, aici, iar dacă vreţi mai multe spoturi, aici.

Search on.
:)

Saturday, February 6, 2010

Vis cu chelie

Azi-dimi, în timp ce-mi pieptănam părul în faţa oglinzii, mi-am amintit că astă-noapte m-am visat cheală... Nu de tot, ci într-un mod ciudat pe care nu vreau să mi-l amintesc şi despre care nu vreau nici să vă povestesc... Aşa că, precum v-am obişnuit, vă distrez cu "interpretarea" :))

Mai întâi trebuie să ne lămurim: avem sau nu chelie şi-n realitate? Că una-i una şi-alta-i alta! Cică dacă ai chelie şi-n realitate şi visezi tot chelii, înseamnă înţelepciune, inteligenţă.
A cui? A lu' cheliile din vis sau a lu' chelia care visează? Mă rog, neimportant: n-am! Deci nu-i asta. Păcat, că era singura de bine... că m-a făcut mama fără noroc şi fără chelie!... :(
Prin urmare, iată tragediile posibile: cică de nu ai chelie în realitate şi te visezi cu una, poate să însemne probleme de sănătate ori risc de stricare a imaginii publice, a reputaţiei. Poţi să suferi vreo trădare sau vreo stricăciune a relaţiilor cu superiorii.
Slavă Domnului că-s în vacanţă! Da' tot n-am scăpat.
Poate să se refere, pur şi simplu, la înrăutăţirea situaţiei personale.
De până-acu', sau de-acuma începând? încă mai rău?
Şi dacă nu ţi se va-ntâmpla nimica, tot nu-i gata "interpretarea", pentru că visul poate să oglindească spaime de-ale tale, precum frica de boală, teama de ridicol şi de făcutul de râs, nesiguranţe, temeri de fi desconsiderat...
Legat de ce? aşa, hodoronca-tronca?!
Mergem chiar şi mai departe şi citim că e semn că vei fi dispreţuit...
Aoleu! adică de-adevăratelea?
Cică părul căzând înseamnă pierderi, iar chelia arată pierderea unor prieteni.
Nu zice câţi, deci dacă aveţi pe careva pe lista neagră, dacă visaţi cu chelii, e momentul să vă debarasaţi.
Apoi, ca să fie clar, una-i să fii bărbat şi să visezi chelii (semn de slăbiciune fizică sau boală), şi altfel se complică treaba dacă femeie eşti, căci te umpli de complicaţii emoţionale şi de ruperea relaţiilor cu cineva!
Nu spune când, deci poţi să te târâi cu visu' ăsta şi să te urmărească până te slăbeşte fizic şi dai în boală. Ca la bărbaţi, adicătelea.
Tot aşa, când visezi bărbat chel e o treabă, dacă visezi femeie "chea" tre' să fii precaut în raportul cu persoanele de sex opus.
FOREVER??? Apăi io ce fac acu'?
Dacă se întâmplă să cheleşti în vis înseamnă lipsă de stimă de sine şi griji că îmbătrâneşti, dar chelia poate însemna modestie, puritate, sacrificiu personal - zic unii, în timp ce alţii te anunţă că, întrucât capul reprezintă spiritul, un cap cu chelie simbolizează un spirit sărac, părul fiind expresia forţei interioare.
Adică forţă interioară care se vede pe dinafară! Na, că rămăsei şi fără asta! Atâta pretenţie mai aveam şi eu... s-a dus!
Cea mai lămuritoare dintre toate lămuririle zicea că e semn că trebuie să "fi" discret, să nu dezvălui oricui secretele tale, să nu ştie toată lumea ce gândeşti.
Pe principiul "că rămâi cu... chelia-n soare", probabil! Şi aşa o să fie, deoarece acuma ştiţi toţi exact cât ştiu şi eu despre chelii!

P.S.1 Foarte tare a fost momentul în care, săltând din site în site după explicaţii, am găsit un post al cuiva care povestea un vis ce semăna grozav cu al meu :)). Îşi intitulase articolul "Foarte ciudat" şi am vrut să-i scriu despre coincidenţă, cu precizarea să nu se mai grăbească la epitete că - iată - se poate şi mai ciudat de-atâta, da' am lăsat omu'n pace până la urmă.

P.S.2 Întrebare: dacă am văzut acu' vreo două zile trei pisici negre (care mie îmi poartă noroace) la interval de 2-3 minute una de alta (nu exagerez: semnalizam dreapta - hop pisică neagră, mai semnalizam o dreaptă - altă pisică neagră, iar după încă un colţ de bloc, ultima - frumoasă foc - se spăla pe un gărduţ)... dacă am văzut zic! 3 (TREI) pisici negre, se contramandează, contrabalansează sau contra-ceva cheliile? ceva, orice, mic, mic de tot? PLZ...

Tuesday, February 2, 2010

Paradoxurile lui Creangă


Iaca despre ce m-am mai leşinat de râs aseară (că la mine învăţatul e mereu cu "dixtracţie"!) Clasicul tot clasic, dom'le!

"Tăceţi, gura vă meargă că nu-i bună pacea şi mi-e dragă gâlceava."

"Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o!" sau "Na-ţi-o bună, că ţi-am frânt-o!"

"Ba Gerilă se întindea de căldură, de-i treceau genunchele de gură."

"Şi nu că mă laud, căci lauda-i faţă: prin somn nu ceream de mâncare, dacă mă sculam, nu aşteptam să-mi deie alţii; şi când era de făcut treabă, o cam răream de pe-acasă." :))

"Din mâncare şi băutură las' dacă ne-a întrece cineva; numai la treabă nu ne punem cu toţi nebunii."

"Nevasta lui... era cam proastă, dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră." :))

"Pân-acum ţ-a fost mai greu, dar de-acum înainte tot aşa are să-ţi fie."

"Mă închin cu sănătate de la golătate, despoieţii din urmă. De n-aveţi ce mânca acolo, poftim la noi să postim cu toţii." :))

"Numai de nu i-ar muri mulţi înainte! să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri." =))

"Stăpânu-tău ca stăpânu-tău; ce ţ-a face el, aceasta-i deosebit de başca."

"Una-i una şi două-s mai multe."

"prăpădenia apelor, vestitul Setilă, fiul secetei, născut în zodia raţelor şi împodobit cu darul suptului."

Ochilă e "frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, ori din târg de la Să-l-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi."

"Noi râioşii din Broşteni, care făcusem atâta bucurie la casa Irinucăi." =))

Popa Buligă umbla "tămâiet şi aghezmuit gata des-dimineaţă."

"eu, cel mai bun de hârjoană şi slăvit de leneş" :)

Oşlobanu "cel cu ciubotele dintr-o vacă şi cu talpele dintr-o alta" =))

"Zică cine-a zice şi cum a vrea să zică, dar când este să dai peste păcat, dacă-i înainte te sileşti să-l ajungi, iar dacă-i în urmă stai şi-l aştepţi." :)

"decât să dai de pomană la calici sâmbăta, mai bine ceva de băut mahmurilor marţea" =))

Popa Duhu, "cuprins de foame şi obosit de osteneală şi gândire, îşi ia cătenel drumul spre gazdă, unde-l aşteaptă sărăcia cu masa întinsă."

Davidică "a murit sărmanul, înainte de vreme, înecat cu pronumele conjunctive, peritu-le-ar fi numele să le piară, că au mâncat juvaer de flăcău." =))

"Însă, fie vorba între noi, nu ni-era a învăţa, cum nu-i e cânelui a linge sare."

Cartea "aşa e făcută, dracu s-o ieie! cum pui mâna pe dânsa îndată-ţi vine somn". =))
Selecţia a fost făcută pornind de la o lucrare a Zoei Dumitrescu-Buşulenga (cap. Specificul naraţiunii din Ion Creangă, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1963), apoi am completat de pe unde mi-au mai căzut sub ochi.

Monday, February 1, 2010

Ugly and Alone :))

Începând de astăzi, pentru prima dată de când s-a mutat în Bucureşti, Ea locuieşte singură. Ceea ce este întotdeauna o încântare, iar acum este chiar mai multe. Încântări, adică. Deşi este sigură că o să-i fie dor de fete.

Povestea, pe scurt arată aşa:
Ea s-a bucurat întotdeauna de prezenţa propriei persoane; probabil este, de altfel, singura din lume care o suportă fără cârteală. Când a intrat în celebra criză a adolescenţei, a fost unica de s-a pomenit - vreodată - să-şi lipească pe uşă anunţ desenat frumos pe carton cu "Bateţi la uşă!" Sărmanii părinţi, habar n-aveţi voi la ce măsuri de disciplinare au fost supuşi de-a lungul vieţii lor! Un prieten de pe vremurile alea (primul din scară care şi-a luat calculator, sau ceva) a bătut într-o zi la uşă cu un cadou: anunţ, care zicea acelaşi lucru, dar frumos printat pe A4. Pe scurt, nu dădea ordine la nimeni şi nici nu pretindea că după uşa stă "şefu' ", da' de bătut nu îndrăznea nimeni să nu! Pe la 26 de ani s-a mutat într-un apartament cu două camere, în care a locuit singură timp de 2 ani şi de unde are amintiri frumoase pentru tot restul zilelor.

De când şi-a schimbat oraşul de rezidenţă, duce o viaţă boemă: a locuit pentru prima dată într-un cămin studenţesc, şi apoi cu chirie, împărţind toate alea şi aproape tot ce are cu "fetele". Le spunem aşa... generic, deşi ele au fost pe rând (sau simultan în anumite perioade): Ileana (care acum e căsătorită cu un copil :D), Mikili (care e plecată în Canada), Sormea (care acum e căsătorită fără copil), Raluca (de care nu mai ştie nimic) şi Mira (care tocmai şi-a cumpărat prima casă). Iar acum, pentru că a fost cuminte, gazdele au lăsat mult-mult la preţ, ca să-şi permită să rămână aici, fără să mai plece cu casa-n spate. Ceea ce e bine. Iar liniştea din casă îi aduce din timp în timp un zâmbet pe buze :)

P.S. Le mulţumesc fetelor :) It was fun while it lasted.

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (26) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (33) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (6) drinks (4) etnii (13) Europa (18) Facebook (17) filme (39) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (29) funninesses (37) gând (55) Germania (1) Google (14) Grecia (10) home (6) iarna (30) inceputuri (35) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (39) masini (10) meeting-people (7) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (121) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) Palestina (1) perfume (3) photos (90) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (74) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (124) SMURD (2) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (6) teaching (54) teatru (14) thankyou (47) Thassos (2) toamna (14) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) worldwelivein (48) Ziua Nationala (6)
There was an error in this gadget