Mâine votez încă o schimbare

Am tot citit în zilele astea de campanie multe feluri de articole legate de susţinerea dlui Băsescu. Nu sunt de acord cu ele :) , dar n-am nimic împotriva lor; fiecare cum îl taie capul. Mi se pare doar interesant să analizez şi alte puncte de vedere. Cele ce-mi repugnă în toată povestea asta "electorală" sunt tocmai mizeriile pe care oamenii, de altfel de bună credinţă, şi le aruncă în faţă unul altuia, de parcă merită vreun "catindat" ori celălalt să mă iau eu de piept cu orişicine de pe lumea asta. Să fim serioşi!... Din tot ce-am citit însă, două lucruri mi-au atras în mod deosebit atenţia şi m-au făcut să mă gândesc.

Unul dintre ele e despre cum ar trebui, ca oameni omeneşti ce suntem, să dovedim compasiune şi cavalerism faţă de un semen al nostru, amărât, pe care îl lovesc toţi duşmanii din toate părţile, despre cum toată cumsecădenia din noi ar trebui să iasă la suprafaţă şi să sărim cu mic cu mare în apărarea celui prăbuşit la pământ...

Aici n-am multe de adăugat: fiecare cu puseurile lui de creştinism, după suflet. Eu însă mă disociez, în acest caz, de orice morală - creştină sau de alt soi. Şi nu pentru că m-ar fi drogat vehemenţa hienelor care-l atacă pe Domnia-Sa (sic!). Ci pentru că, deşi nu sunt o cinică din fire, doar două concluzii s-au decantat în urma considerării ideilor acestora binevoitoare. Prima este minunat exprimată în dictonul latinesc Sic transit gloria mundi! Cea de-a doua, infinit mai dură, a venit sub forma replicii din filmul lui Caranfil: "Vă e milă? V-am luat banii!" :)) Culmea este că atunci când am văzut filmul m-a şocat brutalitatea ei şi nu am putut s-o accept ca fiind esenţialmente credibilă. Dar azi mi se pare că se potriveşte... Se poate să mă înşel.

Un alt curent de opinie merge pe poveştile despre cum am dus-o mult mai bine în timpul lui Băsescu şi cam cu câte (intended!) televizoare, electrocasnice şi maşini cu roţi a sporit averea familiei.

Păi şi eu am realizat o groază de lucruri în perioada asta! Că doar n-am fost moartă! Nici eu şi nici ai mei. Iar datorită muncii noastre cinstite avem toţi maşini şi proprietăţi imobiliare (eu am chiar două). Am crescut în 5 ani, mi-am schimbat mentalitatea, am muncit ca un câine. Chiar trebuie să-i mulţumesc partidului pentru asta? Nu. Pentru asta îmi aleg "prezidentele" o dată la câţiva ani! Asigurarea unui trai decent pentru mine nu este un merit al său, ci o datorie.

Şi peste toate, depinde la cine te raportezi, până la urmă. Sunt oameni care în aceeaşi perioadă de timp au ajuns în pragul dezastrului, şi pentru care prăpădul este - prin comparaţie - cu atât mai mare, cu cât o duc eu mai bine. Nu cred că cei care s-au descurcat mai bine financiar au dreptul să decidă numele preşedintelui după numărul de maşini din propria curte. Paradoxal, ştiu. :)

Bunăstarea unei ţări se decide - cel puţin din punctul meu de vedere - în funcţie de starea drumurilor (Bucureştiul e un coşmar!) şi numărul autostrăzilor (derâderea de pasaj de la Băneasa şi cei 42 de km "di la" Turda la Gilău s-or potrivi cu victoria socialismului, mai curând). De curăţenia din oraşe - nu c-aş avea pretenţia să-mi ridice preşedintele gunoiul, că nu-i intră-n atribuţii, dar (mă scuzaţi) "peştele de la cap se-mpute" zice-o vorbă mai bătrână ca vremea. De situaţia spitalelor (!!!) şi a învăţământului (!!!). Şi - fără discuţie - de nivelul de corupţie şi eficacitatea sistemului Justiţiei, ori a sistemului de asistenţă socială (care sunt într-o teribilă degringoladă). Şi nu în ultimul rând - de fapt în primul rând, dacă stau să mă gândesc - bunăstarea unei naţii se decide după încrederea pe care omul de rând o are în sistemul conform căruia este guvernat. Poate or fi alţii mai documentaţi, mai citiţi şi mai informaţi ca mine, dar eu nu văd niciun plus la nici măcar una din astea.

Cineva vorbea zilele trecute de IQ politic - cel care ar trebui, desigur, să-mi determine mie gestul şi convingerea de a-l vota pe reprezentantul PD-L la preşedinţie. Nu mai am IQ de rezervă. L-am terminat după două runde (în 2004 şi în 2007) când am crezut că agresivitatea şi grobianismul dlui Băsescu vor face ordine în ţara asta. Şi nu l-am votat ca să-l apăr de ţânţari. Trebuia să-şi facă treaba. Poate nu a fost vina lui, poate nu a putut ori nu a fost lăsat. Nu ştiu ce-ar fi trebuit să facă. Nu mă priveşte şi nu e treaba mea să-i găsesc soluţii. Scuze - cu atât mai puţin.

Şi că veni vorba de scuze, ce să-i mai găsesc şi eu? :)) Că face treabă destul de bună şi singur! M-a omorât cu scuzele de tot felul. Poate că ar trebui să fim mai puţin darnici cu acceptarea scuzelor din partea oamenilor politici. Există ceea ce se numeşte răspundere. Şi toate recunoaşterile de culpe şi regretele din lumea asta nu au nimic de-a face cu asumarea acesteia. Ar trebui să ne taxăm oamenii politici pentru greşeli. Poate aşa vor mai elimina din ele.

Ştiţi ce? Luna asta am luat cu câteva milioane bune mai puţin decât de obicei; salariul meu a scăzut pentru prima oară de când sunt angajată. Statul şi-a permis să mă trimită acasă câteva zile şi să-mi oprească din salariu. Foarte bine - e criză. Nu-mi pare rău de asta. M-am organizat din timp şi mă voi descurca, aşa cum fac întotdeauna. De un singur lucru îmi pare rău: că nu trăiesc într-un stat în care să am încredere că cei care mă conduc vor face ce trebuie cu banii ăştia şi nu îşi bat joc de munca mea. N-o am. Şi pentru asta consider că am dreptul să-mi trag la răspundere preşedintele. De tot cavalerismul şi de toată loialitatea de care sunt capabilă, şeful statului s-a bucurat, deja, în primul său mandat. Acum 5 ani şi timp de 5 ani.

Poate nu va fi mai bine cum aleg eu. De fapt sunt absolut sigură că va fi foarte greu de-acum înainte indiferent ce va ieşi din urnă. Dar pe dl Băsescu l-am văzut la lucru. Şi sincer, nu cred că am motive să-l mai votez încă o dată. Pentru simplul fapt că azi, în anul de graţie 2009, eu încă nu am încredere în statul în care trăiesc.