Saturday, February 17, 2007

Recitalul lui Răzvan la Ateneu

"E aproape 11 noaptea şi tocmai m-am întors de la Ateneu. Ne-am îmbrăcat la ţol festiv şi am fost la recitalul excelent al unui prieten. Sunt foarte obosită acum şi las detaliile pe mai târziu, dar am ţinut ca exact în momentul acesta să le mulţumesc: lu' Răzvan pentru muzică, lu' Sof pentru invitaţie (ştiu eu că aşteaptă blogul) şi lu' Rodi pentru bilet (cadou de Valentine's Day). Noapte bună."

A fost o surpriză recitalul acesta (pentru vioară şi pian), aşa cum sunt în general toate întâmplările din viaţă, atunci când scot la iveală ipostaze noi ale oamenilor pe care îi cunoşti, fie ele ipostaze bune, fie rele; dacă eşti cu adevărat atent, înveţi şi despre tine lucruri noi atunci când se întâmplă.

Pe de o parte, nu cunoşteam mare parte (prea mare chiar) din ce s-a interpretat pe scenă. Muzica clasică este o îndeletnicire plăcută în timpul meu liber, dar sunt bine cantonată în sfera conformismului muzical; ascult piese cunoscute şi universal recunoscute ca fiind valoroase; unele dintre ele îmi sunt chiar prieteni apropiaţi (o să completez curând informaţiile de profil), cu adevărat prieteni apropiaţi, pentru că le cunosc fiecare întorsătură sonoră, fiecare lenevire şi fiecare iuţeală. Dar atât. Pasiunea mea pentru muzică (pentru că există o dimensiune profund muzicală a personalităţii mele) se opreşte la garanţii, probabil, fără a merge până la explorare.
Prin urmare - revenind la spectacolul de aseară - lucrurile erau... juma' juma': Mozart (Rondo în sol major, KV 250), Beethoven (Sonata pentru pian şi vioară nr. 9, "Kreutzer”), Rahmaninov (Vocaliza) şi Ravel (Tzigane) - pe de o parte; iar Fritz Kreisler (o surpriză extrem de plăcută!!! cu Preludiu şi Allegro) şi Edward Elgar (Salut d'amour) - de cealaltă parte.

Dincolo de faptul că (lucru pe care îl ştiam, de altfel) e imposibil să apreciezi corect un concert alcătuit din piese care nu îţi sunt foarte bine cunoscute (cine ascultă încă şi încă şi încă melodii dragi ştie ce vreau să spun... muzica pe care o cunoşti sună altfel şi e mai uşor de urmărit), recitalul mi-a plăcut foarte mult pentru că mi-a dat prilejul să descopăr dimensiunea de om dăruit pasiunii sale, pe care nu o cunoşteam la Răzvan. Parcă acolo, pe scenă, s-ar fi aflat altcineva, o persoană care rezona cu un pian Steinway şi care, cu o uşurinţă extraordinară, făcea instrumentul să rezoneze şi pentru noi. Iar Răzvan era în mod excepţional însoţit de un prieten, împreună cu care alcătuia un fel de simbiot ciudat, pentru că mişcările violonistului şi ale pianistului erau atât de exacte şi de bine coordonate, încât păreau în fapt conectaţi la acelaşi sistem nervos central. Sigur, am aflat apoi că de mult timp cântă împreună şi că "duetele" de tipul acesta se stabilesc devreme, în timpul Conservatorului, în funcţie de afinităţi şi de o coordonare cu adevărat supra-personală, dar lucru nu mi s-a părut mai puţin extraordinar.

Poate sună banal, dar ne tot întrebam într-o discuţie ulterioară de cafenea, câţi dintre noi sunt capabili să-şi piardă copilăria şi să dedice mii de ore studiului ca să facă obiectele să cânte? De unde ştii când merită? Şi de unde ai certitudinea că nu te minţi, că nu pierzi timp şi energii preţioase? Până la urmă, poate e simplu, de fapt... Poate e la fel ca orice alt lucru în viaţă, ca orice iubire, ca orice om pe care îl crezi important, ca orice pasiune, ca orice dorinţă: dai tot ce poţi. Iar dacă descoperi că te-ai înşelat... vezi tu de-acolo... :) 

2 comments:

  1. Sofia a comentat atunci:

    "Sof' iti multumeste pentru blog dar mai ales pentru tinuta distinsa cu care ne-ai onorat :) Seara de la Ateneu a scos si pentru mine la iveala ipostaze noi pe care nu le cunosteam la tine...Sof nu stia ipostaza ta blanoasa...Am uitat sa va spun ca Iuly purta o minunata blana ca sa faca in ciuda vremii si altora...( despre blana roz o sa scriu pe blogul dnei. Rodi :)) Si Iuly a uitat sa va aminteasca ce purta pe sub blana, dupa lungi cautari prin cufarul ei personal: o fustiza care m-a blocat: uitasem ipostaza ta cu fustitza :)

    Mai tarziu, la discutia de cafenea (nu dam nume ca sa nu facem reclama) am redescoperit cu bucurie ipostaza de om mic care mananca mult (ca sa faca muschi de Riky Miky Mouse). Bun Mister Choco pe care l-am impartit!...mi-a reamintit (ca si madeleina lui Proust), de cremsnitu' nostru de la Maria...

    Cred ca mi-a fost dor de tine...nu ne mai vazusem de ceva vreme...Am inceput sa fiu nostalgica...Oare ce inseamna asta? E o noua ipostaza? O fi buna?"

    ReplyDelete
  2. Iar Ea a răspuns:

    "=))
    Păi, beeeeeeei... Tu crezi că ne inviţi la Ateneu şi mergem aşeeeea, ca fieştecine??? Păi avem o onoare de "reperat"!!!

    (Acuma, mă Sof, doar mă ştii că sunt fabuloasă când îmi pun mintea cu evenimentu'!)

    Cât despre mâncat... Unele lucruri nu se schimbă niciodată, şi numai cine nu m-a văzut mâncând nu mă crede :)) Iar Mister Choco a fost într-adevăr delicios. Şi ştii că mi-a făcut mare plăcere să mâncăm amândouă din aceeaşi prăjitură, ca în vremurile bune, când stăteam noi la Maria şi aveam vreme şi de Becker Brau, şi de teatru, şi de plimbări cu barca în Cişmigiu (la miezul nopţii), şi de festivalul nu-mai-ştiu-care-de-film... Da' tu ştii că timpul trece, lucrurile se schimbă şi noi creştem. Nu mai vreau să te văd tristă (ca la ne-numita cafenea)! Şi ştii că mereu poţi conta pe mine! >:D"

    ReplyDelete

Warning!
Default "post as google account"! Change it if you don't have one.

Labels

advertising (16) Asia (2) Atena (1) Austria (7) avioane (8) balet (1) banc (6) BlueMoon (39) Bucureşti (32) Bumblebee (8) călătorii (27) cartea-de-pe-luna (14) Cehia (3) Christmas (34) circ (4) Citatepedia (2) concert (34) concurs (4) Constanța (1) contra-curentului (71) Corfu (2) Creta (2) dans (11) de-altii (16) dieta (1) dinozauri (1) dinVis (9) doctorat (42) documentar (19) dragoste (8) drinks (4) etnii (14) Europa (19) Facebook (18) filme (39) finanțe (1) flori (6) flybaboo-paravion (3) Franţa (1) friends (31) funninesses (38) gând (58) Germania (1) Google (16) Grecia (11) home (6) iarna (30) inceputuri (37) Irlanda (3) Israel (1) Istanbul (4) Italia (8) julls' kitchen (14) keywords (20) leapsa (2) lecturi (49) Londra (1) lookback (42) masini (10) meeting-people (8) metanoia (3) MirceaBadea (7) moft (10) Monaco (1) music (122) Netherlands (1) NewYear (14) Nisa (1) P&R (1) Palestina (1) perfume (3) photos (92) pictura (3) politics (35) Polonia (1) Portugalia (2) primavara (29) Romania (77) Rusia (1) Salonic (1) Santorini (3) sea (3) She (134) SMURD (2) Sofi (1) Spania (2) sport (3) StarStuff (8) SUA (1) super-stitii (7) teaching (54) teatru (14) thankyou (52) Thassos (3) toamna (15) Turcia (4) Twitter (2) Ungaria (2) vara (10) verba (3) video (1) worldwelivein (49) Ziua Nationala (9)